• uscaciunea persistenta
• senzatia de arsura, de usturime
• “senzatia de corp strain”, sentimentul ca este ceva in ochi
• uneori, paradoxal, ochii sunt umezi. Acest lucru se datoreaza faptului ca uscarea suprafetei oculare suprastimuleaza productia componentei apoase a lacrimilor ca un mecanism de protectie
• roseata oculara

Exista o modalitate simpla de a masura productia de lacrimi prin testul Schirmer intr-un cabinet oftalmologic.

Cauzele sindromului de ochi uscat

Lacrimile umecteaza ochiul, indepartand praful si alti corpi straini si lubrifiind suprafata oculara. Acestea contin, de asemenea, enzime care neutralizează microorganisme, ele fiind esentiale pentru sanatatea ochilor.
In sindromul de ochi uscat, glanda lacrimala principala sau glandele accesorii nu produc suficiente lacrimi, sau lacrimile au o compozitie chimica inadecvata ce cauzeaza evaporarea lor rapida.
Sindromul de ochi uscat are mai multe cauze:

• procesul natural de imbatranire, mai ales in timpul menopauzei;
• efect secundar al multor medicamente, cum ar fi antihistaminice, antidepresive, anumite medicamente pentru tratamentul hipertensiunii arteriale, antiparkinsoniene, anticonceptionale;
• climat uscat, cu vant si praf;
  aerul conditionat sau un sistem de incalzire uscata;
• clipitul insuficient, ca in cazul privitului unui ecran de computer pentru o perioada indelungata;
• boli sistemice, cum ar fi lupusul, artrita reumatoida, acnee rozacee sau sindromul Sjogren (o triada de ochi uscat, gura uscata si artrita reumatoida sau lupus).
• portul indelungat de lentile de contact;
• fumatul;
• inchiderea incompleta a pleoapelor, afectiuni palpebrale şi o deficientă a glandelor lacrimale.

Lacrimile sunt compuse din trei straturi:

• stratul exterior, lipidic, uleios;
• stratul mijlociu, apos;
• stratul interior, mucos.

Fiecare strat este produs de glande diferite. Glanda lacrimala principala produce stratul apos, de exemplu. Deci, o problemă cu oricare dintre aceste surse poate duce la ochi uscat.

Tratamentul sindromului de ochi uscat

Sindromul de ochi uscat este o conditie ce nu poate fi complet curabila (in functie de cauza), insa simptomele de insotire precum uscaciunea, senzatia de arsura pot fi gestionate. Medicul oftalmolog poate prescrie lacrimi artificiale, care lubrifiaza suprafata oculara, atenuand senzatia de uscaciune; poate recomanda, in plus, suplimente nutritive ce contin acizi grasi omega-3.

O hidratare corespunzatoare poate fi, de asemenea, de ajutor. Deshidratarea usoara, de multe ori, agraveaza simptomele de ochi uscat, mai ales pe vreme calda, uscata si vant; iar consumul de apa poate ameliora simptomatologia.

Daca problema este de mediu, se recomanda purtarea ochelarilor de soare în aer liber pentru a reduce expunerea la soare, vant si praf. In interior, un purificator de aer poate filtra praful si alte particule din aer, in timp ce un umidificator aduce un plus de umiditate aerului prea uscat.

Daca medicamentele sunt cauza de ochi uscat, intreruperea acestora, in general, rezolva problema. Dar, în acest caz, beneficiile tratamentului de baza trebuie puse în balanta cu efectul secundar de ochi uscat. Uneori, trecerea la un alt tip de medicamente amelioreaza simptomele de ochi uscat pastrand in acelasi timp tratamentul necesar. In orice caz, schimbarea sau intreruperea medicatiei nu se realizeaza fara acordul medicului curant.

Tratarea afectiunilor palpebrale de baza, cum ar fi blefarita, este indicata.

Daca portul lentilelor de contact este cauza sindromului de ochi uscat, medicul oftalmolog poate indica schimbarea tipului de lentile sau reducerea portului acestora la cateva ore pe zi. Uneori, se recomanda intreruperea portului de lentile de contact pana la rezolvarea sindromului de ochi uscat.

Se pot insera dopuri de silicon, temporar sau permanent, la nivelul punctelor lacrimale, pentru a mentine lacrimile sa nu dreneze prea repede; sau se poate realiza cauterizarea punctului lacrimal (metoda ireversibila).
Concluzie: sindromul de ochi uscat este o conditie foarte suparatoare, ce poate fi diagnosticata de medicul oftalmolog si tratata corespunzator in functie de etiologie.

Ptoza congenitala reprezinta 75% din totalul ptozelor palpebrale. Ea poate fi simpla (izolata), sau asociata cu alte afectiuni.

Cea mai frecventa este ptoza palpebrala simpla. Cauza este o tulburare (distrofie) primitiva a muschiului ridicator al pleoapei. In trei din patru cazuri este unilaterala (la un singur ochi). De obicei are un caracter sporadic dar are si o componenta ereditara, aparând în unele familii de-a lungul mai multor generatii.

In caz de ptoza palpebrala majora, copilul compenseaza deficitul muscular prin contractia muschiului frontal (ridica sprânceana) si printr-o pozitie vicioasa a capului. Copilul încearca sa compenseze zona acoperita de pleoapa radicand barbia si lasând capul pe spate. In acest caz se recomanda interventia chirurgicala în primul an de viata.

In unele situatii, ochiul afectat de ptoza palpebrala are astigmatism (deformarea curburii corneei cauzata de presiunea exercitata de pleoapa cazuta asupra acesteia). De aceea postoperator se recomanda determinarea viciilor de refractie si corectie optica, daca este necesar.

Ptoza palpebrala congenitala mare se opereaza în general în jurul vârstei de 3 ani sub anestezie generala, pentru a evita lenevirea ochiului acoperit de pleoapa cazuta.

Daca ptoza este mica sau medie, se poate temporiza interventia chirurgicala pâna la vârsta de 12–14 ani, când se poate opera sub anestezie locala, existând posibilitatea unei bune colaborari între medic si pacient în timpul operatiei, rezultatul functional si estetic fiind net superior.

Operaţia pentru ptoza palpebrala vizează fie întărirea muşchiului deficitar, fie suspendarea pleoapei la muşchiul frontal cu fir de silicon, banda de Gore-tex, fascie lata proprie recoltata de pe coapsa sau cu alte materiale biocompatibile, în funcţie de starea de funcţionare a muşchiului ridicător. Ptoza palpebrală poate fi prezentă de la naştere şi în afecţiuni complexe: paralizia congenitală a nervului III, sindrom Horner, sindrom Marcus-Gunn, tumori orbitare, paralizia de nerv oculomotor comun etc. şi, uneori, poate fi cauzată de trauma obstetricală. In unele cazuri este nevoie de reinterventie pentru a obtine un rezultat foarte bun.

In cazul ptozei dobândite, pacientul acuza caderea pleoapei superioare în cursul vietii, la nastere cele doua fante palpebrale fiind egale si normale ca deschidere.

Cauzele ptozei palpebrale dobândite sunt multiple: neurologica, musculara, aponevrotica, traumatica, mecanica.

In toate cazurile este necesar un examen atent, efectuat de oftalmolog si completat de neurolog si/sau cu investigatii imagistice, pentru ca de multe ori ptoza palpebrala dobândita poate fi primul semn al unei alte afectiuni generale mai complexe, cum ar fi: bolile autoimune, bolile neurologice, tumorile cerebrale sau orbitare, distrofii musculare etc.

Abia după stabilirea afecţiunii de fond si instituirea unui tratament pentru aceasta, dacă ptoza persistă, se trece la tratamentul chirurgical, care în principiu este similar cu cel din ptoza congenitală. Avantajul intervenţiei pentru ptoza la adulti este faptul că, putând fi făcută cu anestezie locală, ofera buna colaborare între pacient si medic.

Ptoza palpebrala la persoanele adulte dupa 60 de ani, poate fi cauzata si de o relaxare accentuata a tesuturilor de la nivelul orbito-palpebral, de un exces cutanat la nivelul pleoapei superioare (blefarosalazisul) care prin tractiune duce la dezinsertia aponevrozei muschiului ridicator al pleoapei superioare de pe tars (portiunea cartilaginoasa a pleoapei). In acest ultim caz este necesar a se efectua pe de o parte blefaroplastie superioara pentru indepartarea excesului cutanat, pe de alta parte reinsertia muschiului ridicator al pleoapei la tars.

“Era absolut necesara o astfel de societate in Romania. Am inceput demersurile necesare si speram ca pana la sfarsitul acestui an sa primim oficial raspunsul pozitiv cu privire la infiintarea Societatii Romane de Chirurgie Oculo-Plastica. Odata intrati pe fagasul normal ne propunem sa  reunim chirurgii oculoplasticieni români, în vederea ridicarii nivelului profesional si stiintific al acestora, atât în beneficiul pacientilor cât si al chirurgilor, sa incepem actiuni de educatie medicala a pacientilor pentru a face cât mai cunoscuta aceasta supraspecializare a oftalmologiei, sa organizam manifestari stiintifice medicale nationale si internationale’’, a precizat dr. Speranta Schmitzer, presedinta noii societati.

Printre membrii fondatori se afla si prof.dr. Monica Pop, managerul Spitalului de Urgente Oftalmologice Bucuresti, precum si Dr. Ana Maria Manescu, Dr. Mihaela Antonache, Dr. Florentina Chitac si Dr. Dan Georgescu (Biarritz- Franta).

Cazurile cele mai grave sunt cele insotite de durere acuta. Astfel, putem avea:

• Ochi rosu, dureros, acut, in:

-     Atacul acut de glaucom ce se prezinta cu durere oculara severa, scaderea vederii, halouri in jurul surselor de lumina, fotofobie, lacrimare, stare de rau sistemica (greata, varsaturi, dureri de cap), simptomele generale fiind mai pregnante decat cele oculare. De multe ori pacientul este indrumat gresit spre serviciile de neurologie sau chirurgie. Este o situatie grava, o urgenta medico-chirurgicala. Tergiversarea duce la complicatii si la pierderea vederii.

-     Cheratita avand ca simptome fotofobie, senzatie de corp strain, lacrimare, scaderea acuitatii vizuale este considerata urgenta medicala.

-     Iridociclita acuta in care pacientul acuza fotofobie, vedere incetosata, dureri de cap, durere oculara in timpul noptii. Iridociclita este considerata urgenta medicala deoarece netratata poate duce la pierderea vederii.

-     Traume, cum ar fi corpi straini sau eroziuni corneene, in care durerea depinde de tipul traumatismului, severitate si localizare. Anamneza, discutia cu pacientul este extrem de importanta.

• Ochi rosu, nedureros:

-     Conjunctivita, insotita de senzatie de corp strain, de nisip in ochi, prurit, lacrimare, secretie conjunctivala mai mult sau mai putin abundenta, inflamarea conjunctivei si a pleoapelor (uneori), acuitate vizuala nemodificata. Este o afectiune banala care nu este considerata urgenta.

-     Hemoragia subconjunctivala poate fi spontana sau posttraumatica. Poate aparea dupa un acces prelungit de tuse de exemplu. Este asimptomatica, dar spectaculoasa ca prezentare (pacientul descrie ochiul ca fiind plin cu sange). Poate fi totusi un semnal de alarma pentru o afectiune generala cardio-vasculara (puseu de hipertensiune), diabet s.a.

• Ochi rosu, cronic, in:

-     Afectiuni ale anexelor oculare: modificari de statica palpebrala, adica orice modificare de pozitie a pleoapelor fata de pozitia normala atunci cand ochiul sta deschis (entropion, ectropion, trichiazis). Nu sunt grave, sunt insa foarte deranjante.

-     Afectiuni cronice ale conjunctivei, pterigionul de ex.

-     Afectiuni ale corneei: sindrom de eroziune corneana recurenta, cheratita recurenta (precum cheratita marginala sau infectia cu herpes simplex)

-     Sindromul de ochi uscat: lipsa lacrimilor (afectiune foarte frecventa si de multe ori incorect diagnosticata).

-     Episclerita, saraca in simptome, simtindu-se un disconfort de intensitate medie. Vederea este normala, cu arii localizate de roseata.

Avand in vedere ca exista foarte multe afectiuni oculare caracterizate prin ochi rosu, dureros sau nu, este indicat ca in cazul in care se constata asa ceva, pacientul sa fie indrumat catre medicul oftalmolog, care in urma unei examinari atente va pune diagnosticul corect, va initia tratamentul corespunzator si va decide tipul de monitorizare potrivit pentru fiecare caz in parte. E nevoie sa se stie ca daca diagnosticul este pus eronat, nici tratamentul nu va fi cel potrivit, lucrurile putandu-se complica.

Va prezentam cazul unei paciente de 4 ani care s-a prezentat acuzand ptoza severa la ochiul drept (OD) cu limitarea campului vizual superior de la nastere. La examenul obiectiv se constata la OD coborarea pleoapei superioara la privirea inainte acoperind ¾ din pupila, absenta pliului palpebral superior, globul ocular deviat spre exterior si limitarea miscarilor pe verticala si spre interior. De asemenea, pacienta prezinta si ambliopie forte la OD.

In prima etapa s-a practicat corectia chirurgicala a strabismului pentru a aduce globul ocular in pozitie normala.

In a doua etapa, dupa aproximativ 1 luna, s-a corectat ptoza palpebrala prin suspensia pleoapei superioare la muschiul frontal cu banda de Goretex.

Desi este o suspensie monolaterala din cadrul unei pareze, rezultatul interventiilor este foarte bun, pacienta ridica pleoapa superioara prin contractia muschiului frontal iar globul ocular este in pozitie primara, normala, eliminand astfel defectul cosmetic. Datorita faptului ca interventia s-a practicat la o varsta mica (4 ani), pacienta urmeaza momentan o serie de exercitii ortoptice insotite de ocluzie la OS pentru a corecta ambliopia forte cu o evolutie favorabila.