ISTORIA OPERATIILOR DE CATARACTA
Prima operaţie de cataractă cunoscută a fost efectuată în India în secolul 5 î.Hr. de un anume Susruta. El a folosit o tehnică numită COUCHING care consta în împingerea cristalinului în spatele ochiului, ceea ce permitea o vedere mai bună, dar în nici un caz o vedere normală.
Operaţie la ochi, după o schiţă de Rembrandt van Rijn (1606 – 1669)
Prima operaţie de cataractă din epoca modernă a fost efectuată în 1745. Înainte de aceasta, cataracta era tratată de persoane care mergeau din piaţă în piaţă în timpul evului mediu si mai târziu. Acesti “vraci” înţepau corneea pacientului cu un ac si trăgeau într-o parte cristalinul opacifiat, pentru ca lumina să ajungă la retină. Această procedură, denumită reclinaţie, era desigur efectuată fără anestezie si adesea simptomele reveneau, fie din cauza infecţiei, fie din cauza revenirii cristalinului în poziţia iniţială. Reclinaţia se practica si în Egipt si în Grecia antică, mult înainte de Christos. Mult timp s-a crezut că prin reclinaţie se îndepărta o depunere de pe suprafaţa cristalinului, însă un medic francez de la începutul secolului 18 a constatat în urma autopsiilor că de fapt cristalinul era opacifiat.
Un alt francez, medicul oftalmolog Jacques Daviel, a avansat ideea că, în loc să tragă cristalinul într-o parte, ar putea să-l extragă complet. Prima operaţie a avut rezultate bune. Noul procedeu necesita o incizie mai mare, foarte dureroasă pentru pacient. În 1884 s-a efectuat prima operaţie de cataractă sub anestezie pe bază de cocaină. În acest caz, pacientul si-a recăpătat vederea, dar lipsa cristalinului făcea ca vederea să fie înceţosată.
În prezent, nu se extrage cristalinul complet, ci doar conţinutul acestuia. Capsula cristalinului se păstrează, introducându-se în ea cristalinul artificial. Opacifierea capsulei cristalinului se numeste cataractă secundară.
