24 decembrie 2013

Afecțiuni oculare care apar după 40 de ani

După vârsta de 40 ani, organismul uman, inclusiv analizatorul vizual, este predispus la o serie de afecțiuni care pot duce la deteriorarea vederii. O parte dintre aceste afecțiuni, dacă sunt depistate la timp, pot beneficia de tratament medicamentos sau chirurgical, fără a deteriora ireversibil vederea; altele se pot ameliora sub tratamentul instituit precoce și permit păstrarea unei vederi utile o perioadă lungă de timp. Din acest motiv se impune control oftalmologic amănunțit după vârsta de 40 ani, odată cu instalarea unui fenomen fiziologic (normal) - scăderea vederii pentru citit (presbiopia/presbitia, care presupune o corecție optică). Afecțiunile care pot să apară începând cu această perioadă sunt: glaucomul, degenerescența maculară legată de vârstă (DMLV) și cataracta. Glaucomul este un grup de afecțiuni oculare, asociat deseori cu o creștere a tensiunii intraoculare, ce poate provoca deteriorarea progresivă a nervului optic și pierderea de fibre nervoase, având ca rezultat scăderea vederii. Alte teorii includ lipsa alimentării adecvate cu sânge a nervului optic. Glaucomul netratat sau nediagnosticat la timp poate provoca orbirea. Glaucomul primitiv cu unghi deschis (GPUD) este cea mai comună formă de glaucom ce apare la persoanele cu vârsta peste 40 ani și se dezvoltă lent, de obicei, fără nici un simptom. Faptul că apare odată cu instalarea presbiopiei (scăderea vederii pentru citit) se poate confunda cu nevoia de ochelari. De aici necesitatea de a face un control oftalmologic amănunțit după vârsta de 40 de ani. Mulți oameni nu devin conștienți de faptul că au această boală până ce apare pierderea semnificativă a vederii. Aceasta afectează inițial vederea periferică, dar poate avansa la pierderea vederii centrale. Dacă este lăsat netratat, glaucomul poate duce la pierderea semnificativă a vederii la ambii ochi. Factorii de risc includ: • vârsta - oamenii peste 40 de ani au un risc crescut pentru boală • rasa - afro-americanii sunt mult mai susceptibili decât caucazienii • istoricul familial de glaucom • condiții medicale precum diabetul, hipertensiunea arterială, bolile de inimă etc Glaucomul este diagnosticat printr-o examinare amănunțită a ochiului. Testarea include: • istoricul pacientului • măsurarea acuității vizuale • măsurarea tensiunii intraoculare • măsurarea grosimii corneei • testarea câmpului vizual • examinarea fundului de ochi • examinarea unghiului camerular; OCT (tomografia în coerență optică) de nerv optic. Unii nervi optici au un aspect suspect, asemănător aspectului din glaucom, dar pacienții nu au alți factori de risc sau semne de glaucom. Acești pacienți trebuie să fie urmăriți îndeaproape cu examene oftalmologice de rutină pentru a fi monitorizați. Tratamentul glaucomului are ca scop reducerea tensiunii intraoculare și ameliorarea circulației arteriale a nervului optic. Primul tratament îl reprezintă administrarea de picături oculare pe bază de prescripție medicală care trebuie să fie luate în mod regulat. În unele cazuri, medicamente sistemice, tratamentul cu laser, sau intervenții chirurgicale pot fi necesare. Tratamentul chirurgical se impune când celelalte modalități terapeutice nu mai pot controla tensiunea intraoculară. Poate consta în metoda clasică (trabeculectomie cu iridectomie periferică) sau plasarea unui mic dispozitiv cu rolul de a drena umoarea apoasă, scăzând astfel tensiunea intraoculară (precum șuntul Ex-Press). Un tip mai puțin comun de glaucom, glaucomul acut cu unghi închis, apare de obicei brusc datorită creșterii rapide a presiunii intraoculare. Simptomele sale includ dureri oculare severe, greață, înroșirea ochilor, vederea de inele colorate în jurul surselor de lumină, vedere încețoșată. Această condiție este o urgență oculară, și asistența medicală trebuie solicitată imediat, pierderea severă a vederii putând apărea rapid. Depistarea precoce, tratamentul prompt și monitorizarea regulată pot ajuta la controlul glaucomului și reduc, prin urmare, șansele de pierdere progresivă a vederii. Degenerescența maculară legată de vârstă (DMLV) este o afecțiune oculară ce apare la persoanele cu vârsta peste 50 ani și se caracterizează prin scăderea vederii centrale și/sau metamorfopsii (perceperea distorsionată a imaginilor). Macula este aria centrală a retinei, răspunzătoare de vederea detaliilor, culorilor etc. DMLV - Clasificare: - uscată (atrofică): 80% din cazuri. Progresează lent și pierderea vederii centrale este târziu sesizată de pacient - umedă (exudativă): 20% din cazuri. Progresează mai rapid, este mai gravă Simptome DMLV: - stadiul inițial: scăderea treptată a vederii (cu dificultăți la citit); vedere „în ceață”; percepția deficitară a culorilor și adaptare scăzută la modificarea luminozității; scăderea capacității de contrast; liniile drepte apar distorsionate - stadiul avansat: pierderea porțiunii centrale a câmpului vizual; pacientul vede o pată neagră în câmpul vizual Factori de risc ai DMLV: - factori predeterminați: vârsta (peste 50 ani); sexul (feminin); antecedente DMLV în familie; densitatea scăzută a celulelor din maculă - factori ce pot fi influențați: fumatul; dieta săracă în vitamine, acizi Omega 3 și minerale; obezitatea; hipertensiunea arterială; nivelul crescut al lipidelor în sânge; afecțiuni coronariene; expunerea la razele UV Diagnostic DMLV: - doar în urma consultului oftalmologic - stadiile incipiente pot fi depistate de pacient utilizând grila Amsler Tratamentul DMLV constă într-o dietă sănătoasă, axată pe consumul de fructe și legume crude; tratament medicamentos (bogat în luteină, zeaxantină, acizi grași Omega 3, etc) la indicația oftalmologului; injectarea intravitreană de agenți anti-VEGF etc. Cataracta reprezintă modificarea transparenței cristalinului, poate fi congenitală sau dobândită.